Personalități ale Unirii Bucovinei cu România

Actul istoric de la 28 noiembrie1918, de revenire a Bucovinei la țara-mamă, a fost un pas necesar și important pentru împlinirea vechiului ideal al tuturor românilor, Marea Unire sau formarea României Mari. Actul nu ar fi fost posibil dacă figuri ilustre ale elitelor culturale, politice, militare, religioase nu ar fi acționat și nu ar fi luat decizii ferme în acele vremuri.

Recunoștința și respectul trebuie îndreptate spre toți românii bucovineni, cei mulți și necunoscuți, care prin mari sacrificii au păstrat în vremuri vitrege speranța eliberării de sub stăpânirea străină și Unirii fraților români într-o singură nație. În acea mare zi, de 28 noiembrie, s-au aflat la Cernăuţi câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei, pentru a fi martori la îndeplinirea dorinței vechi de peste un secol.

Voința, sentimentele și aspirațiile mulțimii au fost exprimate prin vocile unor mari personalități, dintre care îi evocăm pe:

IANCU cavaler de FLONDOR

(16 august 1865, Storojineț – 19 octombrie 1924, Cernăuți)

Fiul boierului Gheorghe cavaler de Flondor, a urmat cursurile gimnaziale la Cernăuți, iar cele superioare le-a urmat la Facultatea de Drept din Cernăuți și Viena. A fost om politic, membru al Societății pentru Cultură și Literatură Română din Bucovina, membru fondator al Societății Academice Junimea, adept și luptător al unității naționale a tuturor românilor. Împreună cu Gh. Popovici înființează Partidul Național Român și este autor a mai multor publicații de propaganda românească.

La 27 octombrie 1918, din inițiativa lui Iancu Flondor și a lui Sextil Pușcariu s-a organizat la Cernăuți Marea Adunare Națională Română care s-a proclamat drept Adunarea Constituantă, întrunită în sala Palatului Național din Cernăuți.

La 28 noiembrie 1918, Iancu Flondor este ales conducător al lucrărilor Congresului General al Bucovinei, în această calitate citind Declarația Unirii. Este cel care va înmâna în mod solemn Actul de Unire regelui Ferdinand și guvernului român.

Decorat cu Marea Cruce a ordinului Coroana României, după anii 1920 se retrage din viața politică a României Mari, dezamăgit de moravurile politice care se instauraseră la București.

SEXTIL IOSIF PUȘCARIU

(4 ianuarie 1877, Brașov – 5 mai 1948, Bran)

A urmat studiile gimnaziale la Brașov, studiile universitare în Germania, la Leipzig, apoi în Franța și Austria la Viena. A scris peste 400 de lucrări de mare valoare științifică, a colaborat și condus diferite publicații și a pus bazele Muzeului Limbii Române din Cluj, fiind un mare lingvist roman și critic literar. Membru corespondent al Academiei Române și membru titular al Academiei de Științe din Berlin, președinte al Institutului Român din Berlin, vicepreședinte al Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, inițiază și conduce ziarul Glasul Bucovinei, cea mai activă și răspândită publicație românească din regiune.

A jucat un rol foarte important în acțiunile care au precedat Unirea Bucovinei cu România. Delegat de Iancu Flondor, se deplasează la Iași, pe 12 noiembrie, pentru a se întâlni cu generalul Coandă, Ionel Brătianu, Nicolae Iorga, Ion Nistor, regina Maria și alți delegați români, pentru a decide unirea Bucovinei cu celelalte țări românești, într-un singur stat national independent, dar din cauza stării de sănătate precare nu participă la Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie.

Va fi membru în delegația României la Liga Națiunilor de la Geneva (1922 – 1925).

IANCU ION NISTOR

(17 august 1876, Bivolărie, Vicovu de Sus – 11 noiembrie 1962, București)

Autor a peste 300 de studii istorice, articole, lucrări științifice, în care a atins toate domeniile vieții românilor, a valoroasei lucrări Istoria Bucovinei, „a fost unul dintre marii cărturari români care au scos din studiile lor altceva decât arme pentru a înlătura pe alții și a se impune pe ei singuri”, precum scria Nicolae Iorga. Doctor în filosofie și litere în Aula Universității din Viena, profesor și rector al Universității din Cernăuți, profesor universitar la București, președinte al Academiei Române, director al Bibliotecii Academiei Române a fost implicat în viața politică ca membru și fruntaș al Partidului Național Liberal.

Participând ca invitat, la data de 27 martie 1918, la ședința Sfatului Țării, când s-a votat Unirea Basarabiei cu România, ulterior a fost ales și membru al Comitetului de organizare al Adunării Naționale de la Cernăuți, în cadrul căreia a redactat Actul Unirii Bucovinei cu Țara Mamă, la data de 28 noiembrie 1918.

După Marea Unire a reprezentat Bucovina ca ministru de stat, în diferite guverne (I. IC. Brătianu, Gh. Tătărescu), a fost ministru al Lucrărilor Publice, al Muncii, al Cultelor și Artelor.

A participat la inaugurarea oficială a Muzeului de la Câmpulung, la data de 1 iunie 1936, vizitând de-a lungul anilor muzeul și Școala de Arte și Meserii. (semnătura din cartea de aur) ?!

Urmările pentru atitudinea de protest împotriva ocupării Basarabiei și a nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică și pronunțarea împotriva comunismului, au constat în ștergerea lui Ion Nistor, în 1948, din rândul membrilor Academiei Române, iar în anul1950, a fost arestat și dus la Sighet și eliberat în 1955.

MITROPOLITUL VLADIMIR DE REPTA

(25 decembrie 1841, Bănila pe Ceremuș, districtul Vijnița – 24 aprilie 1926, Cernăuți)

Pe numele său de botez, Vasile, a studiat la Gimnaziul Superior de Stat din Cernăuți, apoi la Institutul Teologic din Cernăuți, urmând specializări la Universitățile din Viena, Mȕnchen, Bonn, Zȕrich. Devine profesor în cadrul Universității din Cernăuți, decan al Facultății de Teologie, rector al Universității. Ajunge pe rând episcop de Rădăuți și mitropolit al Bucovinei și al Dalmației. A fost membru al Camerei Deputaților în Consiliul Imperial din Viena și deputat în Dieta Bucovinei în mai multe legislaturi.

Impicat în mișcarea unionistă este ales membru în Consiliul Național Român. A participat la Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, unde votează pentru Unirea cu România și a făcut parte din delegația de înmânarea a Actului Unirii, la Iași, regelui Ferdinand și guvernului roman.

Om de cultură, savant în disciplina teologică, colaborator al importante publicații, cetățean de onoare al orașelor Cernăuți, Suceava, Rădăuți, Siret, Vatra Dornei, Câmpulung a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului Steaua României și Ordinul Coroana României.

GENERALUL IACOB ZADIK

(8 decembrie 1867, Brătulești, fostul județ Roman – 4 aprilie 1970, București)

General de armată, numele său a fost legat de zorile unirii Bucovinei cu celelalte țări românești, prin faptele săvârșite în anul 1918. De etnie armeană, a urmat studiile gimnaziale la Institutele Unite din Iași, apoi ale Școlii de Ofițeri de artilerie, Geniu și Marină din București, Școala Specială de Artilerie și Școala Superioară de Război, urcând treptele ierarhiei militare.

A participat la Campania din Bulgaria în războiul din 1913, la operațiunile militare din Primul Război Mondial, dar și la cele postbelice, primind pentru faptele sale multe decorații: Ordinul Steaua României, Ordinul Coroana României, Crucea comemorativă a războiului 1916 – 1918, Ordinul Ferdinand I în gradul de mare ofițer.

La 11 noiembrie 1918, sub conducerea generalului Zadik, trupele române, aclamate de mulțime în frunte cu Iancu Flondor, au pătruns în Cernăuți, unde au restabilit ordinea. A fost prezent, ca reprezentant al armatei române, la Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, când s-a proclamat Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei cu Regatul României.

A primit titlul de Cetățean de Onoare al Bucovinei, iar la împlinirea vârstei de 100 de ani a fost decorat cu Ordinul Apărarea Patriei, ca trei ani mai târziu să treacă la cele veșnice.

GHEORGHE GRIGOROVICI

(4 mai1871, Storojineț – 18 iulie 1950, București)

A urmat cursurile Gimnaziului Superior de Stat din Rădăuți, apoi Facultatea de Medicină din Viena. A fost medic și om politic, liderul mișcării socialiste din Bucovina, redactor la Gazeta Poporului din Cernăuți, membru marcant al Partidului Social Democrat din Bucovina și lupător pentru drepturile muncitorilor.

Deputat în Parlamentul din Viena, la 21 octombrie participă la consfătuirea reprezentanților românilor din Transilvania și Bucovina, când s-a luat prima hotărâre de unire a tuturor românilor într-un singur stat national. În parlamentul de la Viena se pronunță împotriva împărțirii Bucovinei. Participant la Congresul General al Bucovinei, pe data de 28 noiembrie 1918 a votat Unirea. După marele eveniment a devenit deputat în primul parlament al României Mari, deținând funcții importante până în anii 40.

Este arestat în anul 1949, împreună cu alți fruntași socialiști. Moare în spitatul închisorii din Văcărești.

CONSTANTIN ISOPESCU-GRECU

(17 martie 1871, Cernăuți – 29 martie 1938, Cernăuți)

Fiul profesorului Dimitrie C. Isopescu, a făcut studiile primare, liceale și juridice la Cernăuți, precum și cursuri de specializare la Viena, Lipsca, Berlin, Heidelberg. A deținut funcțiile de notar notar la Storojineț, judecător la Cernăuți și Gura Humorului, procuror la Cernăuți. Profesor titular la Facultatea de Drept, din cadrul Universității din Cernăuți a fost membru fondator al Partidului Național Român din Bucovina.

Deputat în Camera de le Viena și în Dieta Bucovinei, a fost ales în 1918 în Consiliul Național Român din Bucovina. La Viena, împreună cu Gh. Grigorovici, au făcut cunoscută parlamentului dorința Bucovinei de a se uni cu România, reacție la politica austriecilor care doreau tranferarea unei părți din Bucovina către Republica Populară Ucraineană, informându-l totodată pe Iancu Flondor despre evenimentele politice de acolo.

După Unire a fost Comisar Regal al României în Austria și Cehoslovacia, senator și deputat în parlamentul României, având în paralel o bogată activitate publicistică.

VASILE ALBOI ȘANDRU

(14 octombrie 1880 – 23 noiembrie 1959)

Născut la Câmpulung, în familie de gospodari din Capu Satului, unde a urmat Școala primară, Vasile Alboi Șandru a luptat în oastea împăratului Franz Iosef, ajungând în 1922 președinte al Comisiei interimare de conducere și primar al orașului Câmpulung timp de doi ani.

A fost ales membru al Consiliului Național Român, la 27 octombrie 1918, ca reprezentant al Câmpulungului. De asemenea a fost ales în delegația condusă de sublocotenentul Traian Roșu pentru a prezenta în fața generalului Neculcea, pe 5 noiembrie 1918 la Fălticeni, doleanțele câmpulungenilor de a fi ocrotiți de armată română împotriva soldaților austro-ungari. Datorită prezenței sale cu vorba așezată a unui bucovinean, îmbrăcat în straiul strămoșilor, a rostit un discurs convigător în favoarea intrării trupelor române în Bucovina.

Vasile Alboi Șandru participă la Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, fiind unul dintre cei trei vicepreședinți și care a avut prilejul să ia parte la un eveniment crucial pentru istoria poporului roman. A făcut parte și din delegația care s-a deplasat la Iași pentru a-i înmâna Regelui Actul Unirii, iar a doua zi la București, participă la banchetul official de la Palatul Regal, unde va rosti cuvintele rămase în memoria contemporanilor:

Nu era cu putință România Mare fără Mica Bucovină!

Muzeograf Maria Ulian

Note bibliografice:

Ioan Bilețchi-Albescu, Traian Roșu, Câmpulungul în Zorile Unirii, culegere întocmită de Ion Filipciuc, Câmpulung Bucovina, 2014;

Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, București, 1991;

Emil Satco, Alis Niculică, Enciclopedia Bucovinei, vol. I, II, III, Suceava, 2018;

Vasile și Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc – vornici și primari de-a lungul timpului, Botoșani, 2008;